Picturile murale ale lui Radu Dumbrava se întind pe 3000 de metri pătrați
A făcut Radu socoteala și i-a ieșit că toate picturile lui murale, realizate până acum, în diferite colțuri ale lumii, adunate la un loc, se întind pe o suprafață de 3000 de metri pătrați. Dar nu metrajul e mândria lui, ci starea. „Starea este ceea ce rămâne cu noi, mereu”.

Îl cunosc pe Radu Dumbrava de mulți ani. Prima oară l-am văzut la Botanica, la inaugurarea picturii murale asupra căreia a lucrat și el, în care îl vedem pe un băiețel la ghidonul unei biciclete. Cred că nu voi greși dacă voi spune că acesta poate fi considerat debutul carierei lui de muralist. De atunci, multă vopsea a curs, multe inimi Radu a atins. Tânărul pictor are nevoie de câteva pensule, de vopsele acrilice, de muzică bună în căști, de schele, dar mai ales de conectare cu Sinele, ca să realizeze lucrări fantastice.
Pictura murală e feblețea lui dintr-un motiv foarte simplu. Îl disciplinează. Și prin pictură, a înțeles el nu tare demult, își poate îndeplini misiunea. Radu Dumbrava are convingerea fermă că fiecare din noi este un suflet, care vine pe pământ cu o anumită misiune. Misiunea lui este să vindece, să mângâie și să dea putere prin artă. Visul lui Radu este să fie solicitat tot mai des pentru a picta ceea ce fermentează în sufletul lui, nu ceea ce e la modă sau ceea ce mai fac și alții bunăoară.
„Pictura murală îmi este aproape, fiindcă ea mă disciplinează. Există nuanțe care cer precizie, care necesită să fie respectate cu strictețe, pentru a obține un rezultat bun. În ultimii 2 ani, în lucrările mele se strecoară elemente cosmice. Nu e o întâmplare. Am trecut printr-o transformare spirituală și psiho-emoțională care își lasă amprenta în pictură. Prin 2018 am înțeles că am multă căldură în interior, pe care vreau să o împart cu oamenii. Așa a apărut Simfonia Soarelui. Un fel de autoportret. Pe centru e soarele, care emană căldură și lumină. Nu e nici bărbat, nici femeie. La fel ca sufletul omului, nu are sex.

Iar eu cred în asta: că oamenii au suflete nemuritoare, care pot trăi mii de vieți. De fiecare dată, se încarnează cu un nou scop, pentru noi lecții, pentru îndeplinirea unor noi misiuni. Îi mulțumesc Zinaidei Soroceanu care în 2017, prin cursul ei de comunicare, mi-a deschis inima, m-a ajutat să mă văd, să mă cunosc, să mă redescopăr. Cursul nu m-a schimbat. Cursul m-a ajutat să devin eu însumi, să devin integru. Și, cel mai important, eu am înțeles cât de important este să îți păstrezi autenticitatea și integritatea oriunde mergi, orice ai face, cu oricine te-ai întâlni.”
Cum să ajungi la tine însuți? La o armonie cu Sinele?
„Fă ceea ce vrei, ceea ce simți. Începe cu mărunțișuri. Ai nevoie de o plimbare? Ieși afară. Lasă corpul să urmeze intenția.
Fii autentic și nu îi lăsa pe alții să te limiteze.Oamenii au filtrele și fricile lor. Nu îi lăsa să te descurajeze sau să îți diminueze valoarea. Pentru cineva poți fi comod, deci te lasă în pace. În ochii altuia, poți fi un pericol. Ocolește-l și urmează chemarea sufletului tău.
Nu te teme să greșești. Greșelile sunt cel mai frumos cadou. Nouă ni s-a inoculat încă în școală ideea că greșeala trebuie taxată, este ceva rău. Greșeam – luam nota 2. Dar, de fapt, greșeala e un lucru bun, care ne mișcă înainte. Asta e normal. Ai greșit, înseamnă că data viitoare vei ști să faci altfel. Bucură-te când greșești, ai învățat ceva. La început, nu puteam să-mi accept greșelile. Mă demotivau. Sunt fericit că am depășit acest lucru. Vorbind despre autodepășire, am o lucrare pe peretele stadionului Dinamo. Se numește Învinge. Nu e însă despre a învinge pe cineva sau o probă. E despre învingerea propriilor limite, frici, a sentimentelor de neputință sau de nesiguranță. Noi suntem capabili să depășim orice bariere.”
„Eu vreau ca oamenii care îmi privesc lucrările să se ridice deasupra problemelor lor. Există o așa-zisa scară emoțională. Jos sunt apatia, tristețea. Sus sunt entuziasmul, bucuria și estetica. Acolo sunt vibrațiile înalte. Deci estetica ne înalță emoțional, ne ajută să facem salturi de conștiință, dacă o lăsăm să „lucreze” cu noi, cu sufletul nostru. Dacă o lucrare de artă transmite o stare, atunci artistul nu a muncit degeaba. Starea este ceea ce rămâne cu noi tot timpul. Vreau ca oamenii să se detașeze de rutină. Îmi doresc să îi încarc prin intermediul artei cu lumină și energie. Să le dau putere. Și partea frumoasă e că se pot încărca oricând, mai ales dacă au o pictură murală în casa lor. Sau un tablou. Pot să se încarce non-stop. Eu cred că asta e misiunea mea și sunt gata să fac multe sacrificii ca să continui ceea ce fac acum ... ”
Dacă vă doriți o colaborare cu Radu Dumbrava, îi puteți lăsa un mesaj pe oricare dintre platformele:
http://dumbrava.art.tilda.ws/dumbrava