Psihologul Mark Barton: „Tatăl îi formează fiicei stima de sine și sexualitatea”

Relația fetei cu tatăl ei începe încă la concepție și mai devreme de atât, sunt convinsă, există și literatură pentru cei interesați de subiect. Din păcate, mai ales în societatea noastră, cel mai des, tăticii își reduc rolul în relația tată-fiică la asigurarea cu mâncare și îmbrăcăminte. În rest, educarea fetiței se pasează mamei. Se consideră că mama e învățătorul, confidentul, prietenul numărul unu al fetei. Iată ea să se și lămurească, ce merge prost sau bine. Vreau să vă propun spre audiție un material foarte interesant și util, pus la dispoziție de psihologul Mark Barton, pe care eu îl urmăresc de mult timp cu mare interes. O să las videoul la finalul articolului. Acum voi schița câteva idei importante.

Cine este tatăl în viața unei fete? Este primul bărbat din viața ei. Ea face multe lucruri la fel ca el. La o anumită vârstă, chiar își dorește să se mărite cu tata. Poate fi geloasă pe alții. Încearcă să se asocieze cu mama, să semene cu mama, ca să îi placă tatei. Preia anumite comportamente, maniere, coafura, ținuta, ș.a. Dacă nu îi reușește, poate chiar să meargă la o relație în contradictoriu cu tata. Să se supere pe el, să fie furioasă, să fie neascultătoare. Relația tată-fiică e foarte fragilă. Unii tați au impresia că e suficient să își mângâie fiica de 2-3 ori pe cap și atât. Nu este deloc așa. Nu e îndeajuns.

Tata îi formează fiicei sale:

1. Stima de sine
2. Sexualitatea
3. Percepția despre frumusețe

Mama îi poate spune fetiței că este frumoasă de 50 de ori. Pe o ureche va intra, pe alta va ieși. Dar dacă tata îi va spune asta fiicei, informația se va reține pentru totdeauna.

Dacă tatăl nu îi va oferi conectare, apropiere emoțională, dacă nu va interacționa cu ea la nivel intelectual, tactil, dacă tata mereu o va pedepsi și o va face cu severitate sau chiar cu cruzime, contribuie la formarea viitoarei victime, care va intra în relații în care cu ea se va proceda la fel. Dacă nu victimă, atunci, invers, agresoare. Își va alege bărbați care să îi permită să își ia revanșa, dezvoltând un soi de ură față de sexul masculin. Se prea poate că ele nici nu înțeleg de ce sunt așa.

TATĂL TREBUIE SĂ O SCAPE PE FIICĂ DE SIMȚUL RESPONSABILITĂȚII DE A O FACE PE MAMĂ FERICITĂ 

Dacă relația între soț și soție sau parteneri nu funcționează, dacă femeia se simte inutilă, nerecunoscută de bărbat, singuratică, neiubită, poate au o relație distructivă, atunci femeia inconștient se focalizează pe fiică, pentru a-și umple golurile. În loc fata să se dezvolte, să crească în armonie cu dorințele sale, valorile sale, să se afirme, fiica își pune ca sarcină să o salveze pe mamă de stres, de neiubire. De ce face asta? Atunci când fiica vede relația violentă a părinților, cu strigăte și scandal, într-o oarecare măsură începe să își asume responsabilitatea față de tot ce se întâmplă. Ea se consideră motivul pentru care toate se întâmplă.

Atunci când mama este constant apatică, în lacrimi, copilul îi ia tristețea drept tragedie personală. Femeia, în această stare, nu poate petrece timpul calitativ cu fetița, o poate respinge nu o dată. Și atunci fetița se poate simți în plus. Așa apare frica de a fi respinsă, de a fi abandonată. În acest mod, apare comportamentul „comod”, ca să nu își dezamăgească mama. Face totul ca să îi fie mamei comod.

„Trăim pentru copii” este o credință nebunească, nesănătoasă, distructivă, imatură.

Copiii simt totul, unde este dragoste și fericire. Atunci când părinții mimează o familie sănătoasă, îi fac copilului mai mult rău și nu le va reuși să îl amăgească. Copilul nu are un model cum se formează o familie sănătoasă. Acești copii iau drept normă să fii rece în relație, să nu atingi, să fii concentrat pe tine, să fii în alertă, să te temi de relații apropiate. Sarcina părintelui este să conștientizeze că fiica își formează stima de sine, atitudinea față de bani, voința, frumusețea, sexualitatea de la tată. De la mamă citesc o singură stare, în ce dispoziție este mama. Dacă fetița are asocierea că e tristețe, ea se va afla în stare de anxietate. Nu își va putea forma feminitatea. Ea observă la mamă cum se odihnește, cum se regenerează, cum are grijă de sine, cum interacționează cu bărbații, ce relații are mama cu părinții săi și cu oamenii din jur.

Dragă mamă, cum să educi copilul astfel încât să fie fericit? Fii tu fericită! Ocupă-te de autodezvoltare, să aibă un model.

Atunci când părinții încearcă să le povestească copilului despre fericire, nu fac nimic, asta nu înseamnă nimic. Da, e bine să vorbești despre emoții, valori, familie. Dar când îi insufli copilului că trebuie să fie fericit, dar tu, părintele, ești nefericit, nu vei avea rezultate. Cuvintele fără acțiuni nu au valoare.

Poate să vă pară că nu faceți nimic rău atunci când aveți certuri cu partenerul, credeți că e doar relația voastră și atât timp cât copilul nu vede nimic, el este bine. Dar dacă îi spui copilului, că acuș vine tata, iar copilul știe că vor urma conflicte, la el se ridică tensiunea arterială, sângele devine vâscos, crește hormonul stresului, se întețesc bătăile inimii. Fetițele (e valabil și pentru băieți) încep să se comporte imprevizibil, ca să distragă atenția părinților unul de la altul și să atragă atenția asupra sa. Se îmbolnăvesc des. Apare comportamentul nedorit. Probleme la școală, învață mai rău. Capricii, pentru ca părinții să se conecte cu copilul. Joacă rolul de salvator, mediator, pacificator.

Fetița, în relația cu tatăl agresor, atrage agresiune asupra sa. Inconștient poate face lucruri care să îl enerveze sau, invers, devine prietenul lui, cel mai bun tovarăș, doar ca să îi asigure spatele mamei.

Și în privința educației băieților Mark Barton are câteva recomandări, într-un video separat.

1. Lăsați derâderile. Atunci când nu îi iese ceva băiatului, unii părinți tind să facă glumițe de genul: „Ia te uită, ți-am zis. O să te vadă cineva, o să râdă de tine.” Nu îl luați în derâdere. Tăticii foarte des fac asta. De exemplu, fiul îi spune tatălui: „Mă duc să mă trag la bară.” Tata răspunde în mod ironic „Ei hai, să mergem, să vedem”. Și iată, băiețelul urcă la bară, cu mâinile tremurând, încearcă să se tragă și nu îi iese. Tatăl râde. Îi mai spune că acuș o să râdă toți de el, să nu se facă de rușine.
2. Întotdeauna răspundeți la întrebările lui. Formulările „De atâta”, „O să crești, o să înțelegi” nu o să ajute la dezvoltarea lui intelectuală. Ceea ce pare nesemnificativ pentru voi, pentru el e foarte important. Dacă întreabă, înseamnă că s-au pornit niște cărărușe neuronale, niște activități în creier. În momentul în care nu răspundeți la întrebare, opriți acest proces. Opriți deci și dezvoltarea intelectuală.

Alte recomandări găsiți pe canalul de YouTube al psihologului. Sunt sigură că și alte informații o să vă pară interesante.