Iar eu despre haine, pensionare și bunicuțe. Și cu o propunere!
Episodul 1.
Într-una din zile, aveam treabă în sectorul Botanica. Treceam pe strada Sarmizegetusa când ochii mi s-au aruncat la rochița de pe gard. E genul acela de rochiță care are o poveste și amintește de cuceririle de altădată ale unei femei. La prima vedere – sobră, fără loc pentru flirturi. Dar dacă te uiți mai jos, vezi tăietura din față, care în cazul unei tinere mai înalte, lasă să se vadă un pic din coapsa piciorului.
Era să trec pe alături, dar ceva m-a făcut să mă opresc. Am lăsat mașina în grabă, mai puțin elegant parcată la margine de drum, și am alergat la gard. De după colț, iese o pensionară rafinată cu cerceluși turcoaz pe un lănțișor mai lung, care îi accentuau gâtul subțire și umerii firavi. Am întrebat-o cât costă rochia. Îmi zice șovăind, de parcă se temea să nu mă sperie prețul „monstru”, că o dă cu 35 de lei. Îi întind, iarăși în grabă, 50 de lei și nu aștept restul. Iau rochița frumos agățată pe umeraș, curată, cu gulerul perfect călcat și dau să plec. Doamna, cu ochii în lacrimi, îmi zice „Dă să te cuprind, scumpa. Mulțumesc, mulțumesc mult!” Ne-am îmbrățișat. Și am înlemnit.
…O privesc și tac…de parcă vreau să îi rețin chipul brăzdat de riduri, dar atât de frumos, cu niște trăsături atât de feminine! Apoi îi spun tot ce putea să îmi vină atunci în gând, desigur, mai puțin original.
„…Nu aveți de ce, eu vă mulțumesc”. Dau să mă retrag din nou, de astă dată mai lent, dar mă întorc din nou spre ea, ca să o întreb:
„Dumneavoastră ați purtat rochia?”
Speranța mea era să aud „da”. Nu știu de ce, dar am simțit că aș vrea să port o rochie din garderoba ei…Aș fi vrut să simt, probabil, o părticică din energia ei sublimă – caldă, sinceră, atât de feminină. E plină de eleganță și astăzi, chiar dacă, din câte a lăsat să se înțeleagă reacția ei la cei 50 de lei mizeri, e răvășită de sărăcie.
„Mi-au dăruit-o”, a fost răspunsul ei.
Deci nu a purtat-o. I-a fost dăruită ca să o vândă.
Episodul 2.
De ceva timp, umblu mai tot timpul pe strada Armenească, în zona pieței centrale, cu capul aplecat. Nu de alta, dar dacă îl ridic, risc să plec de acolo cu torba plină de haine de care nu am nevoie. Zeci de pensionare, îmbrăcate îngrijit, vând tot felul de bluzițe, pantaloni, încălțăminte.
Relativ recent, jocul gândurilor mele zgomotoase a fost întrerupt de întrebarea: „Devushka, vi ne hotite kupit etot sarafan? On na vas, krasivii. Vsevo lish 50 let stoit. (Traducere: „Domnișoară, nu doriți să cumpărați acest sarafan? E frumos și costă doar 50 de lei.”) Am ridicat ochii, l-am privit și mi-a venit răspunsul sincer:
„Nu, scuzați, nu îmi place. E negru. Dar ce mai aveți?”, am întrebat-o eu.
Mi-a arătat câteva bluze. Două erau cu imprimeu de leopard, nu neapărat atractiv pentru mine, una verzuie și alta roz cu floricele.
„Asta cu floricele parcă mi se potrivește cumva”, am gândit în sinea mea și am întrebat-o pe doamna cu ruj roz cât costă.
Mi-a spus că mi-o dă cu 40. Am întrebat cât costă bluza cu imprimeu de leopard. Mi-a spus că mi-o dă cu 30, dacă le iau pe ambele. Am scos din buzunar 100 de lei și i-am întins, fără să cer rest. Apoi spun…totuși imprimeul ăsta leopard mă cam deranjează, poate o iau pe asta verde. Ea răspunde repede: „Vă dau pe toate trei cu 100 de lei”.
În acel minut, acolo, în zona pieței centrale, am simțit cu toată ființa mea cum disperarea unei frumoase doamne, ajunsă la pensionare, îmi trage brazde pe măduva spinării. Evident, nu puteam accepta o tranzacție atât de păguboasă pentru dânsa, sper că totuși cineva va cumpăra bluza cea verde la un preț bun.
Cu noua achiziție și cu alte mii de gânduri care și-au făcut loc lângă milionul de gânduri de până la întâlnire, am pornit spre bulevardul Ștefan cel Mare. Îmi atrage atenția o bluză creme cu fundiță. Ridic ochii. O vinde, cu aceeași disperare în ochi, o altă pensionară. Ea aștepta să facem contact vizual, ca să mă opresc și la ea, dar eu…laș…am lăsat ochii în jos, căci știam…o să o iau. Banale istorii, nu? Sigur ați avea și voi ce povesti.
Propunere.
Haideți să le dăruim pensionarelor care vând îmbrăcăminte pe la colțuri de stradă cele mai frumoase haine din garderoba noastră, pe care nu le mai purtăm. Poate găsim și ceva nou, ca să le poată vinde la un preț mai impresionant decât 35-50 de lei.
