Scriitorul Sir Tim Rice, cu stea la Hollywood, vine la Chișinău pentru copiii cu dizabilități
Te invită la concertul "Don't cry for me, Moldova"

Scriitorul englez, Sir Tim Rice, a semnat texte ce au făcut înconjurul lumii. Dacă aveți copii sau suflet de copil, fără îndoială, ați văzut desenele animate „The Lion King”, „Alladin” și „Beauty and The Beast”. Nimeni nu poate contesta splendoarea pieselor muzicale care le însoțesc. Iată că Sir Tim Rice, care va fi la Chișinău în data de 17 mai, a contribuit cu texte înduioșătoare, fără de care minunatele opere nu ar avea voce. Sir Tim Rice a lucrat și cu Elton John, Ennio Morricone – greii muzicii mondiale.
Când mă gândesc la faptul că deținătorul premiilor Oscar, Emmy și Grammy va ajunge și la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” , mi se face pielea găină.
Tot pe 17 mai, îl vom vedea pe Tony Hawks – autorul best-seller-ului „Tenis cu moldovenii”. Poate nu știați, dar comediantul îi ajută pe copiii cu dizabilități din Moldova prin intermediul centrului fondat la noi, care îi poartă numele. Susținut de Ambasada Marii Britanii din Chișinău, Centrul Tony Hawks organizează un concert extraordinar, iar banii adunați din vânzarea biletelor vor fi investiți în construcția sălii polivalente pentru copiii cu nevoi speciale.
Eu mă oprisem la aceste informații, atunci când am decis că voi merge la acest concert, cu o denumire simpatică: „Don’t cry for me, Moldova” (se simte mâna comediantului). M-am uitat , totuși, și la lista interpreților care vor fi pe scenă. Iată câteva nume: Geta Burlacu, Pasha Parfeni, Cristina Scarlat, Vladimir Fotescu.
Click pe link, pentru a procura bilete: https://iticket.md/event/don-t-cry-for-me-moldova
Ne vedem acolo! Nu uitați să învățați pe de rost piesa Hakuna Matata, ca să o cantăm împreună.