Sute de km cu mașina, drumeții în munți, cu un bebeluș de 5 luni și un copil de 16 luni?…Yes, we can!

Ați trecut la odihna ultra all inclusive din cauza/datorită copiilor? Cum e să trăiești, știind că ratezi toată distracția?

Acum, serios, mulți părinți consideră un act de curaj ceea ce facem noi, împreună cu fetele noastre mici. Și anume, îi surprinde că urcăm vârfuri de munți, facem călătorii cu mașina, de sute de km. Recordul l-am stabilit primăvara trecută, cu Emma. În 7 zile, am parcurs cu ea circa 2000 de km, când avea 7 luni. Am petrecut, în total, în jur de 50 de ore în mașină, ca să explorăm insula Sardinia. Suntem nebuni? 

E o chestiune de obișnuință, cred eu. O să vă scutesc de poveștile mele despre energie, despre crezul meu că am fost aleși de copiii noștri să le fim părinți, deci știau ce îi așteaptă, și o să vă spun altceva. Cu un pic de răbdare și umor în situații de criză, cred că îl poți împrieteni pe copil cu aventurile. Nu cred că cineva poate fi imun la frumusețile naturii. Apropo, asta căutăm noi în vacanțe: locuri sălbatice, creațiile lui Dumnezeu și mai puțin creațiile oamenilor. Dar, evident, trecem și prin orașe, mâncăm ceva bun și nou pentru noi, pe treptele unei clădiri-monument de arhitectură.

Nu este întotdeauna ușor cu cei mici în călătorii, dar iată ce ne ajută pe noi:

1. Pornim la drum, spre destinație, noaptea sau seara târziu, când se apropie ora de somn. Pentru noi e în regulă și între orele 9-12 ziua. Ambele au un somn dimineața, la scurt timp după trezire și micul dejun.

2. Poveștile. Fetița cea mică adoră o carte anume, „Cenușăreasa”. Dacă plânge și apăsăm butoanele cărții, se oprește îndată. Am cumpărat mai multe discuri cu povești. Câștigăm liniște și un vocabular mai bogat. Acum, pe bune, cât de frumoase sunt poveștile! Realizez de fiecare dată cât de sărac ne exprimăm noi gândurile, când limba română e atât de bogată și în loc de clasicul „frumos” sau „special”, pe care îl aud zilnic la TV și îl văd scris online, putem folosi zeci de alte cuvinte – miere pentru auzul nostru. Iar m-am abătut de la subiect.

3. Sunetul alb. Avem aplicația White Noise Lite pe ambele telefoane. Atunci când fetele se agită sau nu pot adormi, ne salvează sunetul alb. Probabil știți și voi, poate ați citit anterior pe blogul meu, sunetul acesta li se asociază cu zgomotele din burtica mamei. În plus, white noise-ul înăbușește zgomotele care ar putea să le fure somnul.

4. Cărțile...Nici eu, nici Sergiu, nu stăm pe bancheta din spate, alături de fete, decât la necesitate. Așa era și atunci când aveam un singur copil. Încercăm să le obișnuim de mici cu plictiseala, cu noțiunea de „timpul meu”, cu o activitate pe care eu o iubeam mult când eram mică – admiratul priveliștilor, câinilor, văcuțelor, trenurilor, etc. Adoram călătoriile, poate pentru că nu petreceam atât de mult timp în mașină cât se întâmplă astăzi. Călătoriile erau un lux, o bucurie. Drumul până la bunei îmi părea foarte lung, dar nu-mi ajungea. Îmi plăcea să văd cum se schimbă peisajele foarte repede, atunci când tata dezvolta viteză. Îmi plăcea cum se „mișcau” copacii, norii. Acolo unde norii erau străpunși de razele soarelui, îmi imaginam că sunt porțile spre rai. În fine, imaginația începe să lucreze, atunci când e stimulată.

Dar.

Dar dacă fetele noastre sunt deja foarte obosite sau indispuse, sar lângă ele și privim cărți, le spun povești, ne jucăm de-a v-ați ascunselea, numărăm. Evident, bebelușul de 5 luni este un observator bun și cel mai nepretențios spectator. Râde foarte ușor, la orice „scamatorie” stângace.

4. Dezmorțirea. Ca să coopereze, în mod obligatoriu facem popasuri, oricâte sunt necesare. Pe cea mare o luam cu noi la WC la benzinărie, o lăsăm să se joace pe scaunul din față, etc . În general, cred că e important să îl lași pe copil sa faca ceea ce îi place înainte de a-i cere să facă ceea de ce ai tu nevoie sau îți place tie.

5.Rucsacul ergonomic. A funcționat perfect anul trecut, când am mers în munți cu Emma. Avea 5 luni atunci. A dormit practic tot timpul. Cu Mia, de aproape 5 luni, nu a mers. A stat în el vreo 20-30 de minute și gata. A trebuit să o ducem în brațe până în vârf și înapoi. A fost rău? Nu. Incomod? Un pic . Un impediment? Deloc.

6. Scăunelul pentru hiking. L-am închiriat și am dat  400 de lei pentru 4 zile. Aveam emoții, trebuie să recunosc. Ar fi fost cam dificil să o ducem și pe Emma, de 9 kg și 600, în brațe. Spre fericirea noastră, fata noastră zâmbea tot drumul, a și tras un pui de somn la coborârea din varf. Cu greu a adormit, căci era foarte încântată de tot ce se întîmpla. I-a plăcut foarte mult, dar foarte mult întreaga experiență!

Dar cum să nu îți placă munții? Nu îmi imaginez. E suficient să ajungi la poale, ca să le simți puterea, energia nebună, măreția, splendoarea, diversitatea. Câte păsări, animale, atâtea specii de copaci, tufișuri, ierburi, flori, tot ce vrei. Atunci când se trezesc din somn primăvara, oferă un spectacol grandios! Sunetul stropilor din gheața ce se topește, murmurul izvoarelor care își fac drum prin gheață și se izbesc de pietre, trilul păsărilor…nu am cuvinte potrivite pentru a descrie ceea ce văd ochii și aud urechile.

Recomand Stațiunea Durău ca punct de pornire spre explorarea Rezervației Ceahlău. Traseele sunt relativ ușor de parcurs, accesibile și pentru familiile cu copii. Ne-am cazat la pensiunea Geoana, situată la 18, 5 km de Durău. Vizitați Județul Neamț. Anul trecut, noi am fost la Cetatea Neamț, construită de Ștefan cel Mare și la casa de vacanță a lui Mihail Sadoveanu, unde am găsit o colecție impresionantă de ustensile pentru pescuit și vânătoare. Acestea și multe piese de mobilier sunt autentice, i-au aparținut scriitorului.

O altă recomandare a mea pentru o escapadă fulger sunt munții Rarău. Am ajuns acolo când Mia avea mai puțin de 2 luni. Punctul de pornire poate fi satul Pojorâta sau Valea Putnei, Suceava. Noi ne-am oprit la soții Moraru, originari din Republica Moldova, care au restaurat o casă veche de 115 ani și au transformat-o în pensiune. O găsiți pe booking.com cu denumirea Casa Lia. În regiune, găsiți mănăstirea Voroneț – patrimoniu UNESCO și alte mănăstiri incluse în patrimoniul mondial.

Nu știu dacă v-am convins, dar nu e atât de greu pe cât pare la prima vedere, să călătorești cu cei mici. E păcat, după mine, să pui pe pauză pasiunea de a explora sau de a face drumeții, pentru că au apărut copiii. Dimpotrivă, împreună – e mai vesel! E minunat să urmărești un copil care se bucură de darurile naturii. E o plăcere să descoperi sunete, fenomene, situații, senzații împreună cu ei. Drumețiile te ajută să capeți noi abilități, de exemplu orientarea în spațiu.

Vezi cu ochii tăi lucruri despre care înveți la lecțiile de geografie. Nu știu cum voi, dar eu, când eram copil, credeam că nu poți merge prin munți, că nu există poteci, etc. Îi știam așa cum îi desenam: niște conuri cu vârf alb.