Te-ai săturat de refuzurile copilului? Află cum câștigi cooperarea fără pedepse și fără nervi

Din fericire, încet-încet se ivește o nouă generație de părinți. Vorbim despre părinții echilibrați, care înțeleg că regimul autoritar și cel permisiv nu duc nicăieri. Nimeni nu poate fi fericit într-o relație clădită pe principiile celor două regimuri. Apoi, există experți în educația copiilor care ne ajută să înțelegem daunele provocate de un parenting haotic, neechilibrat, în deplină neconcordanță cu nevoile psihologice ale copilului.

Iar nevoile psihologice ale copilului sunt foarte simple și rămân cu el pentru toată viața sa pe acest Pământ. Acestea sunt:

• Nevoia de conectare (nevoia de a fi iubit, de a iubi, de a fi respectat și valorizat)
• Nevoia de competență (nevoia de a se simți capabili, de a reuși)
• Nevoia de control/autonomie (dorința de a face alegeri, de a lua decizii)

Un părinte echilibrat înțelege că trebuie constant să hrănească aceste nevoi, ca să aibă un copil fericit și împlinit, dar și, de ce nu, ca să își ușureze viața de tată sau mamă.

Urania Cremene este expertă în educația copiilor și autoarea programului „All About Parenting”, iar organizația fondată de ea, cu același nume, este numărul 1 în România în parenting. Iată câteva tehnici pe care ni le propune Urania ca să câștigăm cooperarea copiilor noștri pe cale pașnică:

• Planificăm în avans. Părinții trebuie să înțeleagă că cei mici trăiesc în prezent. Pentru ei nu există trecut sau viitor. Ei nu au planuri sau liste. De aceea le este foarte greu să se abțină de la joacă, atunci când îi trimiți în cameră să se îmbrace, ca să ieșiți afară. Atenția le este ușor distrasă de ceea ce vor să facă acum. Până la vârsta de 7-8 ani le este foarte greu să răspundă la întrebarea: „Ce ai mâncat la prânz?” A fost mult prea demult. Deci cum funcționează principiul „Planificarea în avans”? Povestește-i copilului în avans ce se va întâmpla. „Peste 15 minute mergem în parc, stăm acolo o oră, apoi mergem la magazin”. O să spuneți că cei mici nu au noțiunea timpului. E adevărat, însă o vor căpăta obișnuindu-i cu această tehnică de planificare. Atunci când spui că ieșim din casă peste 15 minute, să fie 15, nu 30 de minute sau o oră. Dacă îi spui că peste 5 minute mergem la magazin, atunci atât să fie, nici mai mult, nici mai puțin. Așa se va obișnui cu ideea că o activitate se încheie la un moment dat, că timpul se scurge și îi va fi mai ușor să urmeze un plan. Apoi, dacă ai ceva de făcut și ai nevoie de liniște, anunță-l din timp că vei vorbi la telefon de exemplu. „Am nevoie de 10 minute, îți mulțumesc pentru răbdare. După ce termin conversația, ne jucăm.” Atunci când copilul cunoaște pașii, îi este mai ușor să treacă de la unul la altul. Mai este important ca părintele să se țină de cuvânt, iar pașii să fie reali. Astfel copilul câștigă încredere. Dacă îi promiți că te vei juca, așa să faci. Să nu faci promisiuni pe care nu ai de gând sau nu poți să le îndeplinești.
• Aplicăm tehnica „După ce...” Să începem descrierea prin a spune că mulți părinți își mituiesc proprii copii ca să obțină de la ei comportamentul dorit. Mita arată în felul următor: „Dacă mănânci totul din farfurie, îți dau înghețată”, „Dacă îți faci temele, îți dau tableta să te joci”, „Dacă vei fi cuminte, îți iau o jucărie”. Urania propune să înlocuim mita cu „după ce”, care nu este o condiționare, nici mită, ci o invitație la respectarea unei consecutivități de evenimente. Mai simplu. Să ne imaginăm că îți cere copilul biscuiți. Tu, părintele, îi răspunzi: „După ce vei mânca supa, vei mânca biscuiții”. Și așa, în toate situațiile. „Poți să deschizi televizorul după ce te asiguri că ți-ai făcut temele”. Ce faci în cazul în care vine refuzul copilului? De exemplu, îi ceri să se spele pe mâini ca să vă așezați la masă, iar el zice că nu vrea. Ce faci tu? Nu pui nimic pe masă. Vine copilul și spune: „Mama, mi-e foame”, iar tu îi răspunzi: „Dragul meu, și mie îmi este foame. Abia aștept să așez masa după ce te speli pe mâini.” Mai târziu, îți poate cere o poveste. Tu îi spui: „Îți citesc povestea după ce strângi jucăriile.” E o consecutivitate. Mai întâi, onorăm responsabilitățile. Apoi vine joaca și tot ce ne place să mai facem. Dacă piciul te întreabă: „Mami, pot să merg la tabără?”, iar tu îi spui: „Da, desigur, după ce iei 10 la testul de matematică”, nu vorbim despre secvențialitate, ci despre mită și condiționare.
• Opțiuni/alternative, în cadrul limitelor stabilite de tine. Farmecul acestei tehnici este că poate fi aplicată de sute de ori pe zi și îi satisface pe deplin nevoile de control, autonomie și conectare ale copilului, în același timp răspunde perfect la nevoile părintelui. De exemplu, aveți regula că înainte de somn se curăță dinții. Părintele îi cere asta copilului, oferindu-i opțiuni. „Cu ce pastă de dinți vrei să periezi? Cu asta sau cealaltă?”, apoi „Cu cine vrei să periezi dinții? Cu mine sau cu tata? Este alegerea ta”. Ajută foarte mult propoziția „Este alegerea ta”, care răspunde la nevoia de control a copilului. Această ecuație funcționează în orice situație. „Ce fruct ai vrea să mănânci? Măr sau banană?”, „Vrei să mănânci felul întâi sau doi?”, „Mănânci din farfuria asta sau cealaltă?”, „Te așezi pe scaunul acesta sau altul? Este alegerea ta.” Astfel obții ceea ce îți dorești – să mănânce, să se îmbrace, să se spele, etc, în același timp îi satisfaci nevoile.

Ca să poți transforma „Nu” în „Da”, renunță definitiv la pedepse și la strigăte. Aplică mai bine CONSECINȚELE. Consecințele pot fi:

• naturale
• logice

Consecințele naturale se produc fără intervenția părintelui, a copilului sau a altcuiva. De exemplu, copilul refuză să își pună puloverul, deși îl avertizezi că este frig afară. Copilul iese afară, îi este frig. Ar fi bine să ai un pulover la tine, ca „să îi asiguri spatele”, lăsând însă urmările să decurgă în mod natural. Apoi, consecința trebuie să fie imediată. De exemplu, îi spui că ar putea să se spargă paharul dacă îi dă drumul. „Asta vrei?”, poți să îl întrebi, și îl lași o dată să vadă cauza-efectul. Îi dă drumul, se sparge. Învață lecția. Alt exemplu. Îl avertizezi că se va scruge apa peste masă și podea, dacă nu va stoarce buretele. Asta se și întâmplă. Educația echilibrată anume despre asta este. Nu e despre pedepsire, ci despre învățarea unor lecții. Părinții greșesc amarnic atunci când consideră că pentru a învăța, copilul trebuie să sufere. Ca să știe că a procedat urât când a lovit-o pe sora sa, să stea în colț o oră, să sufere și el un pic. Astfel copilul nu învață nimic, el doar poate concluziona că este iubit condiționat. Cum funcționează pedepsele? Copilul minte, i se ia tableta. Copilul nu își face temele, i se refuză desertul preferat sau povestea înainte de culcare. De ce părintele refuză să facă anumite lucruri, fiind supărat pe comportamentul copilului? Ca să îi provoace durere.

Consecințele logice trebuie aplicate doar după ce părintele epuizează toate căile de a obține cooperarea copilului. De exemplu, copilul nu strânge jucăriile, refuză orice ai încerca, orice i-ai propune. Atunci îi spui: „Dacă nu îți strângi jucăriile, înseamnă că nu îți pasă de ele, nu ai nevoie de ele. Cineva le-ar putea călca și sparge. Va trebui să le pun pe șifonier. Prin urmare, mâine nu te vei putea juca cu ele.” Ai putea gândi că are zeci de alte jucării. E adevărat, însă dacă tot le muți pe șifonier, ar putea rămâne fără niciuna. Azi muți una, mâine alta, și tot așa până nu mai are cu ce să se joace. Dacă nu își schimbă în continuare comportamentul, îi poți spune: „Nu vei primi alte jucării. Asta e ceea ce vrei?” Dacă alegi comportamentul, alegi și consecința.

DE REȚINUT: Ca să ne asigurăm că nu pedepsim, ci aplicăm o consecință, facem un control rapid. Ne punem întrebarea: are legătură consecința cu acel comportament nedorit al copilului? Între pedeapsă și comportamentul copilului nu există absolut nicio legătură, pe când consecințele au legătură directă și decurg din el.

Alt exemplu pentru o consecință logică: „Dacă alegi să îmi vorbești pe așa ton, alegi să nu stau lângă tine. Nu pot sta lângă oamenii care îmi vorbesc pe acest ton. Asta e ceea ce vrei?” Alt exemplu: copilul minte. Ce ți se întâmplă dacă minți? Ceilalți nu au încredere. „Dacă alegi să mă minți, alegi ca în următoarele 3 zile să verific tot ce faci. Voi vorbi cu profesoara, colegii, profesoara ta. Asta e ceea ce vrei?” Dacă spune adevărul, mulțumește-i. Dacă nu și-a schimbat comportamentul , prelungește perioada de timp. Să simtă cum e când minte și tu nu ai încredere în el.

În încheiere, vă invit să participați la seminarele gratuite ale Uraniei Cremene. Vezi orarul din această săptămână pe uraniacremene.ro.

Tehnicile sunt foarte simple, însă cer antrenament, ca să le poți implementa fără să eziți sau să te gândești prea mult. Ca să vină de la sine. Odată deprinse, se aplică foarte ușor și dau rezultate fascinante. Niciodată nu e târziu să începi. Că are copilul tău 2 anișori sau 13 ani, comportamentul se poate schimba, iar fiul/fiica ta va aprecia noua ta abordare. Educația pozitivă vă poate schimba viața, vă poate consolida relația, de aceea eu vă recomand Programul „All About Parenting”. Eu îl urmez chiar acum. Am reușit să parcurg un capitol din cele 12. Programul oferă 80 la sută din informațiile pe care ar trebui să le cunoască un părinte, legate de formarea stimei de sine, a motivației interne, despre gestionarea emoțiilor, rezolvarea problemelor, ș.a. Nu trebuie să pleci nicăieri ca să înveți. Stai acasă, accesezi în fiecare zi scurte videouri cu explicații la fiecare subiect. Urania e profesorul tău virtual, care te ajută să rezolvi probleme reale. 

Detalii despre programul All About Parenting vedeți aici: https://m.allaboutparenting.ro/

Teoria autodeterminarii stă la baza metodologiei de parenting elaborate de Urania Cremene. Oferă o bună înțelegere a legăturii dintre comportamentele copiilor și ale adulților, nevoile psihologice din spatele acestora.