Thierry Ernst, francezul cu fabrică de cașcaval la Horodiște: „Eu cred în Moldova”

Thierry Ernst, originar din Lyon, iubește cu patimă, ca eroii din filmele franceze. Iubește Moldova orbește, trece cu vederea defectele și găsește Chișinăul un oraș cu suflet. Îi iartă pe moldoveni că îl „fură”, îi iartă alcoolismul și le oferă, în schimb, locuri de muncă. A transformat școala veche din satul Horodiște într-o fabrică de cașcaval franțuzesc și, în curând, deschide acolo o fabrică de siropuri și dulceață. Tot el renovează casele părăsite din sat și le transformă în pensiuni turistice. În fiecare sâmbătă, de la ora 9.00, îi salută în română pe vizitatorii pieței Eco Local Farmers din scuarul centrului de afaceri Kentford din Chișinău. De la el cumperi cașcaval făcut după rețete franceze vechi, servit, ca în Franța, pe pâine, fără miere sau dulceață. Despre brânzeturi, despre viața unui francez într-un sat moldovenesc și despre regrete am discutat la unul dintre târgurile săptămânale organizate de Eco Local.

Thierry Ernst. Foto: Ion Pleș Alexandru

V-am urmărit câteva ore în dimineața aceasta. Nu ați încetat o clipă să zâmbiți. Este un zâmbet de serviciu sau de politețe?

Thierry Ernst susține că zâmbetul este sincer. Îi place să fie aici, iar târgul e una dintre activitățile lui preferate. Lumea e frumoasă, iar târgul se află în inima Chișinăului. Îi place orașul, pe care îl consideră unul cu suflet, iar oamenii sunt buni. Spune că iubește foarte mult Moldova și că trăiește aici o viață bogată, fără să se refere la bani, pentru că nu are nevoie de mulți ca să fie împlinit. Banii îi trebuie pentru proiectele începute și pentru dezvoltarea satului în care se află afacerea familiei. Moldova oferă multe oportunități, iar viața de aici e interesantă. A descoperit această țară acum 25 de ani și s-a îndrăgostit pe loc.

Cum a fost prima întâlnire cu Moldova și ce v-a făcut să rămâneți? Dacă nu ați fi cunoscut-o pe Tatiana, soția dumneavoastră de astăzi, ați fi revenit să dezvoltați o afacere aici?

Prima oară a ajuns în anii ’90, când a vizitat România, o țară aflată în plină schimbare după Ceaușescu. Apoi a ajuns în Moldova, pe care a găsit-o într-o sărăcie cruntă. S-a întors cu un camion de haine, alimente și alte lucruri folositoare pentru familiile sărace din Gura Galbenei, Cimișlia. Avea nevoie de un traducător, iar rolul i-a revenit Tatianei, moldoveancă. Restul l-a hotărât destinul: Tatiana i-a devenit soție, iar împreună au o fetiță. Ancora lui în Moldova este chiar acest pământ rodnic. Îi place să lucreze pământul, să cultive viță-de-vie, adoră viața de la sat, liniștea și frumusețea ei. În Franța nu ar putea avea viața pe care o are aici.

Mai ajutați astăzi oamenii nevoiași? Mai umpleți camioane cu donații?

Acum preferă economia solidară. Nu mai dă marfă, ci instrumente, ca oamenii să-și câștige singuri ceea ce le trebuie. Moldova are nevoie de economie solidară, iar el oferă un exemplu: plătesc cu 60% mai mult pe litrul de lapte decât alți cumpărători. În Horodiște, litrul costă între 4 și 5 lei, iar ei plătesc 10 lei. Așa, spune el, oferă un ajutor real. Produc cașcavaluri de calitate, care se vând, și își plătesc impozitele. Cumpără lapte de la 15 familii din sat. Săptămâna aceasta, de pildă, au achiziționat 1.200 de litri de lapte, din care au obținut 120 kg de cașcaval.

Cașcavalul pe care îl vindeți are un gust specific, unele sortimente au chiar un iz puternic de lapte de capră. Există cerere?

Mulți clienți apreciază cașcavalul, chiar dacă e scump: un kilogram costă 350 de lei. Nu produc în cantități mari. Livrează la două cafenele din Chișinău și vând la Târgul EcoLocal. Comenzile vin și prin Facebook. Procesul de fabricație durează o lună, ingredientele sunt 100% naturale, iar termenul de valabilitate este de 21 de zile, după ce cașcavalul iese din beci. Nu e un produs „de serie”. Țin la calitate și la gustul autentic, iar asta nu poate să nu placă.

Laptele este sensibil la paraziți. Cum vă asigurați că ingredientul este inofensiv pentru sănătate?

În fiecare luni, laptele este analizat într-un laborator din Orhei, unde i se verifică și compoziția. Animalul este examinat de veterinarul fabricii. Cașcavalul ajunge, la rândul lui, la un laborator din Chișinău. Se lucrează cu lapte crud, pentru un gust autentic. Se folosesc lapte de oaie, de vacă și de capră, pentru a obține tradiționalul cașcaval francez tomme, pe care îl prepară și cu busuioc și piper negru.

De unde aveți rețetele? În târg se spune că sunteți bucătar de meserie…

Rețetele provin dintr-un catalog găsit la o expoziție din Franța. A urmat cursuri la mai multe fabrici de cașcaval din țara natală și le-a adus în Horodiște, pentru că vede un potențial mare în domeniu. Totuși, nu este bucătar. De fapt, nu are nicio profesie, pentru că nu a făcut studii superioare, lucru pe care îl regretă uneori. A terminat școala la 16 ani și a început să lucreze în construcții și renovări, ca zugrav, iar cunoștințele acumulate le-a folosit pentru o afacere proprie. La 20 de ani a înființat o firmă de construcții și amenajări interioare, care a mers bine 15 ani. Îi plăcea să gătească pentru prieteni și familie. Părinții aveau un restaurant de familie, iar el, deși era încă un copil, o ajuta pe mama în bucătărie. Când s-a căsătorit cu Tatiana, în 2000, ea l-a convins să-și urmeze pasiunea și să deschidă un restaurant, ceea ce a și făcut. A cumpărat un restaurant în Lyon, aflat în stare de faliment, care după doar un an a devenit un succes. Bucătăria era tradițională franceză, iar în weekend aveau specialități și muzică est-europeană.

De ce ați început să munciți atât de devreme? Din nevoie sau din plăcere, poate pentru independență financiară sau ca să vă ajutați familia?

Nu îi plăcea școala, îi plăcea viața. Era nerăbdător să guste din tot ce oferă, se consideră un antreprenor înnăscut și nu îi era frică să înceapă o afacere sau să o piardă. Tatăl său este profesor de matematică, iar mama era casnică. Sunt șase copii, el fiind al cincilea: cinci băieți și o fată. Familia a locuit într-un apartament din centrul orașului Lyon până când el a împlinit 8 ani, dar traiul era prea scump, așa că tatăl a cumpărat o casă în suburbie și s-au mutat. Pasiunea pentru prelucrarea pământului nu o leagă de copilărie. A apărut la maturitate și a devenit un hobby care îl ajută să se detașeze de rutină și de afaceri.

Vorbiți românește foarte repede, cu un debit surprinzător pentru noi. Tatiana v-a fost învățătoare? Se spune că un om a adoptat o limbă străină dacă gândește în ea, nu în limba maternă. Ce naționalitate au gândurile dumneavoastră?

Nu de la Tatiana a învățat limba română, spune el, râzând că în familie e greu cu limbile. La început, când a ajuns în Moldova, a studiat rusa, dar e complicat să înveți o limbă la 40 de ani. Româna este mai simplă, datorită asemănării cu franceza. Recunoaște că nu o vorbește excelent și de aceea nu spune că gândește în română.

Ați fost la meciul Franța–Moldova. Pentru cine ați ținut pumnii, pentru cine a bătut inima mai tare? În ce țară este casa dumneavoastră?

Casa lui este în Moldova. De Franța îl leagă doar familia: un fiu și o fiică din prima căsătorie, care locuiesc acolo, și nepoții. În rest, nimic. La un moment dat s-a întors în Franța, dar nu a mai putut rămâne: se simțea străin, pentru că el este un om al tradițiilor, iar acolo tradițiile s-au pierdut demult. În Horodiște, tradițiile au rămas puternice, iar el le-a adoptat cu drag. De Paște merge și el la biserică, să sfințească pasca și ouăle.

Foarte mulți moldoveni pleacă la muncă peste hotare. Sunt sate întregi fără oameni. Cum e în Horodiște?

Și în Horodiște oamenii pleacă, în Cehia sau în Portugalia. E greu să găsească angajați, iar la asta se adaugă alcoolismul. Se luptă și cu hoții: ce uiți afară se pierde, iar materialele de construcție le sunt furate. Totuși, crede în Moldova și în acest popor și e convins că lucrurile pot fi schimbate în bine. De aceea își dorește pensiuni turistice, care să creeze locuri de muncă, să aducă turiști și să contribuie la economia țării. Au renovat două case din sat și mai sunt cinci de transformat. Păstrează stilul tradițional, dar le dotează cu utilități moderne, pentru confortul turiștilor. În casele lor, baia și toaleta sunt în interior, nu afară. Vor organiza excursii pe apă, cu canoe, și pe cal, pe văile satului Horodiște.

Nu ne spuneți că munciți tot anul. Aveți măcar cele 28 de zile de concediu prevăzute de legislația Republicii Moldova?

Da, desigur. O lună din vară este rezervată odihnei cu familia. Urcă în tren și merg la Odesa, sau iau avionul spre Franța.

Împreună cu Tatiana, Thierry Ernst construiește și o pensiune pentru copiii din familii defavorizate, pe care vor să o întrețină din banii obținuți din cașcavaluri și dulceață. Are rădăcini adânci în țara în care spune că se simte în siguranță.

„Chișinăul e pentru mine un «sat mare», unde nu ai teamă să lași copilul singur pe stradă. În Franța nu aveam asta. Fiica mea și a Tatianei, Lola, avea cinci ani când ne-am mutat în Moldova. Adaptarea a fost grea, plângea, îi era dor de frate și de soră. Azi, la 12 ani, spune că se simte bine acasă, la Chișinău, unde își face studiile. Are prieteni și libertate, adică libertatea de a merge oriunde fără să se simtă în pericol. În Franța există mereu frica de a o lăsa singură la metrou sau la magazin.”

Povestea francezului Thierry Ernst confirmă o idee cunoscută: „Casa ta e acolo unde îți este inima”. Când muncești cu pasiune pentru visurile tale, nimic nu îți stă în cale. Poate mai tare decât piperul, pasiunea dă gust cașcavalurilor lui Thierry Ernst din Lyon, cu sufletul nebun după satul Horodiște.

Foto: Ion Pleș Alexandru