Nimic nu e întâmplător. Roiul de albine, agățat de un copac, pe o margine de șosea din Strășeni, pe care trecea lemnarul Victor Ciolacu după muncă, acum 23 de ani, trebuia să îi iasă în cale. Trebuia să fie al lui. Deși tatăl lui era albinar, Victor Ciolacu așa și nu se apuca de apicultură. Ba chiar avea gând să îi dăruiască tatălui roiul descoperit.
Tata i-a zis: „Nu, este al tău. Înmulțește-l. Eu îți mai dau 2 familii”.
Incredibil, dar apicultorul începător s-a apucat să îngrijească de albine deși era alergic la înțepăturile lor.
„Eu de asta și nu îndrăzneam să mă apuc deodată. Eram foarte alergic. De la un ac aveam probleme. Câțiva ani m-am chinuit. Și cumva a dispărut. Pe unde cu medicamente, pe unde – cu dorința mea fierbinte de a face apicultură. La sfârșit, am și uitat de alergie.”
Prin 2011, Victor Ciolacu avea deja 30 de familii de albine și livada de pruni. A fost un an tare bun, care l-a motivat să își extindă stupina. În acel an obținuse 50 kg de miere de la o singură familie de albine.
„M-am gândit că se poate trăi, totuși, din apicultură.”
Încă de când a revenit din Grecia, unde a încercat să își găsească și el un loc sub soare, lucrând la o vilă splendidă și având grijă de grădina unui grec, departe de cei doi fii ai săi, era disperat să găsească o idee de afacere care să îi țină toată familia la un loc. Voia înapoi în satul moldovenesc, în liniște, lângă albinele pe care le îndrăgise.
Ideea de afacere a venit, dar nu atât de ușor, nu foarte repede. A mai trebuit ca cei doi fii să plece la muncă în Italia, iar soția să facă traseul Franța-Moldova timp de vreo 2 ani, o dată la 3 luni. De aceea, zic eu, afacerea lui Victor Ciolacu are un gust dulce-amărui.
„Motivul principal pentru care am revenit acasă era să fim lângă copii. Cei trei ani petrecuți în Grecia au fost exil curat pentru mine, părea că durează o veșnicie. Băieții aveau atunci 3 și 6 ani. Când reveneam, parcă nici nu ne cunoșteau, eram ca niște străini pentru ei. Pur și simplu nu mai puteam continua să trăim așa, departe de ei. Nu aveam nici acces la internet, vorbeam doar prin telefon, o dată pe săptămână. Apoi, am făcut noi un calcul cu soția, cât ne-ar costa să îi luăm cu noi, să ne mutăm cu traiul. Am înțeles că nu era prea rezonabil, apăreau cheltuieli în plus, o persoană nu putea lucra, căci copiii trebuiau duși la grădiniță, apoi la școală. A fost important să adunăm finanțe, atât cât să ne permită să începem ceva acasă, ca să activăm pe loc. După ce am revenit din Grecia, am cumpărat livada de pruni, am procurat stupii, aveam nevoie de utilaj agricol. O parte din bani erau împrumutați de la familie și rude. A trebuit deja soția să plece peste hotare să lucreze, căci eu eram prins în activitatea cu albinele. Doi ani de zile, Ana avea traseul Paris-Chișinău.”
Prin urmare, Conacul Mierii din satul Micleușeni, raionul Strășeni, e clădit pe dorința arzătoare a unei familii: de a fi împreună.
„Scopul nostru a fost să îi atragem și pe fiii noștri acasă, în Moldova, să le oferim o speranță, încrederea că se poate trăi bine și aici. După ce Conacul Mierii a fost inclus în traseul Dor de Codru ca obiectiv turistic, veneau turiștii și ne întrebau despre cazare. Având construcția ridicată, ne-am gândit să o transformăm într-o agropensiune. Copiii noștri nu voiau să riște să vină în nicăieri, așa că agropensiunea a fost făclia care le-a servit drept motivație. Am discutat întrebarea în familie, fiindcă e un proiect ambițios care necesită cheltuieli. Datorită suportului moral și financiar al copiilor ne-am aventurat în această poveste. Fiul cel mare a revenit împreună cu soția și copilul lor acasă. Muncim cot la cot, aici, la pensiune. Are planuri de extindere și de dezvoltare a stupinei. Remitențele pe care ni le trimitea din nordul Italiei, unde făcea munci sezoniere, ne-au ajutat să accesăm și un grant în mărime de 250 mii de lei de la Uniunea Europeană, prin programul PARE 1+1.”
Pe hârtie, în planul de afaceri al antreprenorului, proiectul „Conacul Mierii” îl costa 600 mii de lei. În realitate, în doar doi ani, s-a ajuns la cheltuieli de 2 milioane 400 mii de lei. Dintre aceștia, 900 de mii de lei provin din granturile obținute de la Uniunea Europeană și alți donatori.
„Granturile pe care le-a accesat gospodăria noastră se ridică la 900 mii de lei – o sumă enormă. Nicidecum nu puteam face noi primul pas fără acest suport. Știind că putem accesa fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, am prins curaj să deschidem agropensiunea. Prima ușă la care am bătut a fost ODIMM. Mergeam la seminarele lor. Profesoarele de acolo parcă vorbeau despre mine. Ele descriau cum trebuie să arate un antreprenor, o afacere, ce atitudine trebuie să aibă antreprenorul față de afacerea sa și eu am prins aripi. Am înțeles că ideea mea este bună, că are sorți de izbândă.”
Victor Ciolacu recomandă cu mare încredere programele finanțate de Uniunea Europeană. Spune că la prima etapă, și anume la prezentarea ideii, specialiștii de la ODIMM le conturează perfect antreprenorilor punctele forte și pe cele slabe ale proiectului, le argumentează de ce ideea de afacere este bună, cunoscând piața și cererile de servicii sau bunuri. Și pentru că tot am zis la început că nimic nu e întâmplător, nici doamna de la oficiul ODIMM, care l-a întors pe apicultor la masa cu formulare, nu i-a ieșit în cale fără motiv.
„Când am hotărât cu familia să construim pensiunea, m-am prezentat la oficiul ODIMM. Eu aveam nevoie de materiale de construcție, dar nu era o cerință eligibilă pentru programul PARE 1+1. M-am descurajat, voiam să plec. Am crezut că degeaba m-am prezentat. Doamna de la birou m-a întors și mi-a explicat: scrieți cererea, o să dureze, în timp o să vedeți că o să vă prindă bine. Și a avut dreptate. Din banii obținuți prin grant, am cumpărat panouri solare, boiler, cazan, climatizoare. A trebuit să prezint câteva acte: declarația vamală pentru banii introduși în țară (i-a declarat fiul meu când a trecut frontiera), contractele lui de muncă peste hotare, extrasurile din conturile bancare (trebuia să demonstrez că transferurile vin de la o rudă de gradul întâi), planul de afaceri. Cam atât. Primăvara am depus dosarul, iar toamna aveam răspunsul pozitiv, că o să beneficiez de suportul Uniunii Europene. ”
Detalii despre programul PARE 1+1, găsiți aici: odimm.md
Din 2018, când a fost deschisă agropensiunea, albinele de la Conacul Mierii au întâmpinat oaspeți din SUA, Republica Sud Africană, din toată Europa.
„Mulți vor să vadă Moldova. Și ai noștri au încă multe de descoperit.Trebuie să investim în turismul rural. Turiștii au nevoie de emoții, de experiență. Toți cei care ajung la noi sunt impresionați. Le prezint stupii, povestesc tot felul de curiozități despre albine, copiii sunt cei mai entuziasmați mai ales când le deschid stupul și le arăt pe viu cum trăiesc albinele lucrătoare, regina, trântorii. Extragem împreună mierea.”
Agropensiunea Conacul Mierii are 4 camere, în fiecare se poate caza o familie. Clădirea e amplasată pe un deal, cu vedere spre dealuri împădurite, livezi și stupină. Primăvara și vara se lasă o splendoare greu de descris în cuvinte. Dau în floare prunii, merii, migdalii. În luna mai se așterne mireasma de salcâm în tot satul. Trece salcâmul- te îmbată teiul. Iar iarna îi ademenește pe turiști cu liniștea satului și cu bucatele incredibil de gustoase ale doamnei Ana – o gospodină de nota 20!
Decât să vă povestesc eu ziua întreagă cât de minunat e conacul, mai bine mergeți voi și convingeți-vă. Alegeți traseul care trece prin Rezervația Codrii, vă veți simți ca în munți, căci veți străbate vreo 2 serpentine iuți.
Adresa conacului o aveți pe harta de pe pagina de Facebook: facebook.com/Conacul-Mierii-Ciolacu-VictorAna
Interviul integral cu Victor Ciolacu, realizat în ultimul tur al campaniei Uniunea Europeană pentru Moldova Rurală, îl găsiți mai jos:
Foto: Aurel Obreja
