Alimentație și sănătateDespre copiiOameni

Unele emoții, credințe sau boli ale noastre vin de la bunei și străbunei. Ce sunt traumele transgeneraționale?

Pe lângă trăsături fizice, de la părinții, buneii și chiar străbuneii noștri noi moștenim:

  • Emoții (Care sunt cele mai frecvente emoții care călătoresc în familia ta? Furia? Anxietatea? Tristețea? Sau bucuria? Curajul?)
  • Comportamente (Atunci când cei din familie se înfuriau, de exemplu, cum reacționau cel mai des? Care era tiparul? Ridicau tonul? Trânteau ușile? Cum își alinau suferința? Consumau alcool? Simpla expunere la aceste comportamente ne-a modelat în mare parte. Părinții noștri au fost expuși la anumite tipuri de comportament, noi am preluat ceea ce am văzut la ei și tot așa mai departe. Există două mecanisme de reacție în cazul emoțiilor: fie sunt reprimate, inhibate, fie sunt exteriorizate în exces, prin furie, agresivitate, etc.)
  • Credințe (De exemplu, de mici copiilor li se spune că trebuie să fie puternici, să facă față lucrurilor orice s-ar întâmpla. O femeie care a fost agresată în adolescență de un bărbat, în cazul în care nu își vindecă trauma, îi va transmite fiicei sale credința că toți bărbații sunt periculoși, că lumea în care trăim nu este sigură)

Unul din exercițiile pe care ar fi bine să le facem este să cercetăm. Să vorbim cu persoanele apropiate, părinții, rudele. Să aflăm ce au făcut rudele când au trecut printr-o experiență sau alta? Cum erau? Cu ce scop să facem acest exercițiu? Ca să ne înțelegem mai bine mecanismele de apărare, deci reacțiile în diferite situații și mecanismele de gestiune a diferitor situații de criză. Să reducem anxietatea, agresivitatea sau violența. Dacă un copil este expus la agresivitate în copilăria mica și are o tipologie mai agresivă, devine și el agresiv. Dacă are o tipologie mai retrasă, atunci nu va fi blând cu el însuși, își va cauza diferite deprivări, se va neglija, nu va avea grijă de sine.

Ajută să conștientizăm ce e de la noi, ce e moștenit, să cercetăm poveștile moștenite. Putem prezice dinamicile relaționale în care intrăm.

Spre exemplu, de ce ne îndrăgostim de un anumit tip de om? Ne îndrăgostim de o persoană care îndeplinește niște criterii întâlnite în povestea noastră de viață. Când intrăm într-o relație, în mintea noastră avem o schemă a relațiilor. Fără să ne dăm seama, ne îndrăgostim de același tip. De ce prietena mea nu se îndrăgostește de omul de care m-am îndrăgostit eu dacă e minunat? Toți am avea motive să ne îndrăgostim de el, dar nu este așa. Nu este așa, fiindcă fiecare din noi avem o poveste diferită legată de relații. Și asta se întâmplă în familia de origine. Avem o atracție automată înspre anumite tipologii de oameni. Familia de origine, mediul în care am crescut, creează o matrice care ne face să ne îndrăgostim de aceeași tipologie.

Ne îndrăgostim de:

  • ceva ce cunoaștem și știm.
  • de părțile noastre pierdute (persoana are niște componente pe care mintea noastră le percepe ca fiind misterioase, e ceva nou, poate palpitant, ceva ce nu înțeleg și deseori aceste lucruri ne dau bătăi de cap).

E înfricoșător cât de multe se pot repeta în destinul omului, povestește doctorul în psihologie Raluca Anton în interviul pentru podcastul Fain și Simplu cu Mihai Morar:

La 29 de ani, clientul, la fel ca și bunicul său, la fel ca și tatăl lui, au trecut prin anumite experiențe traumatizante, decizii majore. Există aceste cicluri care se repetă. În literatura transgenerațională apare acest concept, de ciclicitate a experiențelor de viață. Familii care se separă din generație în altă, copii cu diverse patologii. E incredibil cum unele boli se pot transmite de la o generație la alta, cum se poate repeta destinul. De exemplu, pe o linie din arbore se pot observa divorțuri peste divorțuri. Nu există o explicație științifică. Universul ne oferă șansa să vindecăm ceva ce nu a fost vindecat la un moment dat. Atunci când treci prin experiențe dificile, este un dar de creștere acolo. La ce ne trebuie să ne ocupăm de vindecare? Ca să creștem noi generații, mai libere, mai sănătoase, mai conștiente. Universul acesta e format din foarte multe autostrăzi și cărări. Cărările sunt mai multe. Avem opțiunea de a merge pe autostradă, fiindcă e mai ușor și este ceva ce știu. Dar mai avem și cărările care pot fi extraordinare, cu priveliști splendide. Dar nu e ușor. M-ar putea durea picioarele, aș putea obosi. Dar îmi vor oferi experiențe pe care cei de dinaintea mea poate nu au avut-o și o pot avea generațiile viitoare.”

De ce ajungem să repetăm ceea ce făceau părinții noștri deși ne-am promis nu o dată să nu o facem?

Deoarece cunoști atât de bine reacția respectivă, este înrădăcinată. Ea vine natural. Până la urmă, ce este acea reacție? Sunt cărări în mintea noastră. când am emoții intense, mă duc pe cea mai bătătorită cărare, bine cunoscută, reacția la care ai fost expus tot timpul? Valoros e când îți dai seama că faci asta și te oprești ca să te gândești: merg pe această cărare sau fac altceva? Când ești obosit și nu ai resurse să mergi pe alte cărări, uite anume atunci faci ceea ce ai promis să nu zici sau să nu faci. În schimb, conștientizând ce ai făcut, ai opțiunea să îi oferi o nouă perspectivă copilului tău, într-o altă situație.”

Medicul canadian și cercetător al traumelor din copilărie, al dependențelor, Gabor Maté, spune că dacă ai crescut într-un mediu stresant, ai tendința să creezi un mediu stresant. Vorba aceea, faci scandal fără nevoie. Îți cauți tu probleme fără să ai probleme. Una din explicații pentru acest comportament este că ai crescut într-un mediu în care a fost prea mult stres. Creierul nu știe cum să trăiască altfel și creează aceste situații pentru a regla parametrii. Se vede la oamenii care au fost abuzați fizic. Rațional, înțelege că e mai bine fără stres, dar corpul nu știe asta. Ce face? Caută un context în care să reproducă ceea ce crede că este viață. Dar dacă omul își înțelege povestea de viață, va putea acționa mai conștient. Va ști de unde vine impulsul să creeze situații de stres și le va putea reduce esențial sau chiar preveni, va putea opri impulsul. Deci conștientizarea poveștii de viață e un pas spre vindecare. Stresul și emoțiile netrăite nasc boli. Despre asta Maté vorbește în cartea „Când corpul spune NU”. O găsiți tradusă în română.

Strămoșii noștri și părinții au făcut tot ce au putut, cu intenția sinceră să crească o generație mai bună. Nu mai putem schimba nimic acolo. Dar putem vorbi cu cei din familie, putem afla poveștile. E pentru vindecarea noastră. Aceste povești sunt o primă nevoie a sistemului nostru emoțional. Nu pot schimba nimic la mine, dacă nu înțeleg cauzele, povestea, de unde vin, cum sunt construit. Trebuie să accept că nu mai pot schimba ce a fost, dar pot să iert, să accept și să mă vindec, apoi voi privi altfel la viitor.

În sfârșit, ce este trauma transgenerațională? Este o durere, o suferință care nu a fost trăită. Nu i-a fost permis să fie simțită și a fost preluată de urmași. Epigenetica spune că noi moștenim gene care au fost modificate în urma traumelor trăite de strămoșii noștri. Deci trauma poate lăsa o amprentă chimică pe genele unei persoane. De cele mai multe ori, trauma se moștenește în mod inconștient, după anumite “ordine ale iubirii”, așa cum le-a numit Bert Hellinger, fondatorul metodei constelațiilor familiale. Bert vorbește despre faptul că, la fel ca în orice sistem, sistemul familial se bazează pe o anumită ordine, pe anumite valori. Dacă se încalcă ordinea, au de suferit generațiile viitoare. Constelațiile familiale sunt una din metodele prin care pot fi vindecate traumele transgeneraționale.

Un rezumat motivațional despre esența constelațiilor familiale găsiți aici: https://www.romedic.ro/cabinet-psihiatrie-psihoterapie/articol/14520

Vedeți interviul integral cu Raluca Anton mai jos:

 

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close