Vorbiți mai încet când vedeți că un copil doarme: un apel de la o mamă

Autoarea nu vrea să audă că fetițele ar trebui obișnuite să doarmă în zgomot. De când s-au născut, le-a urmat nevoile și a căutat să le ofere condiții pentru o dezvoltare armonioasă, fără să le oblige să trăiască după confortul ei, în detrimentul lor.

Nimeni nu e obligat să vorbească în șoaptă în spațiile publice, știe ea. Dincolo de lege însă există bunul simț. Dacă cineva se uită insistent, fără reținere, la bebelușul din cărucior, ar trebui să-și coboare tonul.

Bebelușul de nouă luni nu se preface că doarme când stă nemișcat, cu ochii închiși. El chiar doarme, de doar zece minute, după ce mama lui l-a legănat o oră. Mama, transpirată de atâta legănat, cere să se vorbească mai încet, de dragul celeilalte copile, de un an și opt luni, pe care o alăptează acum, cântând „nani, na” destul de tare cât s-o audă și s-o vadă cel care strigă la telefon: „Мама, не ори!” (în traducere din rusă, „Mamă, nu urla!”).

Nu e o scenă ireală: o mamă își leagănă copilul de 12 kg în brațe și chiar încearcă să-l adoarmă. Dacă somnul e ratat, toată ziua se strică. Un copil nedormit seamănă cu un funcționar public extenuat: nu e receptiv și e mereu nemulțumit.

Vorbind despre receptivitate, autoarea le mulțumește copiilor, cei mai empatici și uneori excesiv de politicoși, care își cer scuze că au vorbit tare chiar înainte să ajungă la cărucior, deci înainte să vadă copilul.

De ceva vreme, autoarea întoarce fetele cu fața spre alee, adormite, ca toată lumea să vadă că dorm. Dar, se pare, pentru grupurile de femei, care de obicei continuă să discute, uneori pe tonuri și mai ridicate, nu există niciun semn de oprire.

După un an și opt luni în care a legănat un copil uneori cinci-șase ore pe zi, autoarea a alcătuit un clasament al receptivității și al respectului față de somnul copiilor. Subiectul e serios pentru ea, pentru că fetele adorm greu, iar cea mică are un somn de parcă ar visa la o carieră în armată. E mereu pe fază. Are impresia că își ciulește urechile ca să nu rateze nicio voce, niciun sunet.

Iată topul receptivității și al empatiei, bazat pe observațiile ei:

1. Pe primul loc, copiii.
2. Pe al doilea, bărbații.
3. Pe al treilea, femeile.
4. Pe al patrulea, motocicliștii. Aceștia nu știu că adorm copiii, dar sunt în clasament pentru că deranjează chiar și pe cei fără copii, când turează nebunește motorul la semafor.

Gata, a spus-o și pe asta. Autoarea înțelege că uneori ne luăm cu ale noastre și nu băgăm în seamă ce se întâmplă în jur. Și ea se entuziasmează adesea și povestește mai mult decât ar trebui. Nici ea nu era atentă la mămici, cărucioare și bebeluși când nu avea propriile fetițe. Dar dacă ar fi citit un articol ca acesta, l-ar fi luat în calcul. De aceea, de la mamă la om: vorbește mai încet când vezi că un copil doarme. Darămite doi.