Vă implor, vorbiți mai încet atunci când vedeți că un copil doarme!!!

Și nu îmi spuneți că trebuie să le obișnuiesc pe fetițele noastre să doarmă cu zgomot. De când au apărut pe lume, încerc să le urmez necesitățile, să le creez condiții pentru o dezvoltare armonioasă, nu să le oblig să trăiască asa cum îmi este comod mie, în detrimentul lor.

Și nu îmi spuneți că nu sunteți obligați să vorbiți în șoaptă în spații publice. Eu știu asta, dar dincolo de legi, există bunul simț. Dacă tot ești curios și te uiți insistent, fără inhibiții, la bebelușul din cărucior, te rog, coboară tonul.

Îți jur, bebelușul de 9 luni nu se preface că doarme când stă, nemișcat, cu ochii închiși. El realmente doarme, de numai 10 minute, după ce eu, mama lui, l-am legănat o oră!!! Tot eu, mama transpirată de la atâta legănat, te rog să vorbești mai încet, de dragul copilului de 1 an și 8 luni, pe care îl alăptez acum la sân, în același timp cântând „nani, na”, suficient de tare încât tu să mă vezi și să mă auzi în timp ce strigi la telefon: „Мама, не ори”! (în traducere din rusă, „Mamă, nu urla!”).

Nu este un miraj, prieteni, când vedeți că o mamă își leagănă copilul de 12 kg în brațe. Ea chiar încearcă să îl adoarmă. Dacă ratează acest somn, toată ziua o să le meargă pe dos. Copilul nedormit e ca un funcționar public foarte obosit, deloc receptiv, mereu nemulțumit.

Vorbind despre receptivitate, le mulțumesc mult copiilor, cei mai empatici de altfel, uneori excesiv de politicoși, care își cer scuze că au vorbit tare încă înainte să ajungă la cărucior, deci înainte să vadă copilul.

Apropo, de la o vreme, eu întorc fetele dormind cu fața spre alee, ca toți să le observe, că dorm. Dar se pare că nu e un stop pentru grupurile, de regulă, de femei, care continuă să discute pe tonuri , uneori, și mai înalte.

După 1 an și 8 luni în care am avut zile în care am legănat un copil chiar și 5-6 ore pe zi, am un clasament al gradului de receptivitate și respect față de somnul copiilor. Da, pentru mine e o chestiune foarte serioasă tot ce vorbesc acum, deoarece copiii noștri adorm foarte greu, iar cea mică, are un somn de zici că visează la o carieră în armată. E mereu pe fază. Am senzația că își ciulește urechile special ca să nu rateze nicio voce, niciun sunet.

Așadar, iată topul meu, al receptivității și al empatiei, bazat pe propriile mele observații.

Pe locul întâi – copiii.

Pe locul doi – bărbații.

Pe al treilea – femeile.

Pe al patrulea – motocicliștii. Ultimii nu știu că adorm copiii, dar i-am băgat în clasament pentru că ei în general îi deranjează chiar și pe cei care nu au copii, atunci când turează nebunește motorul, stând la semafor.

Gata. Am zis-o și pe asta. Eu înțeleg, uneori ne luăm cu ale noastre și nu băgăm în seamă tot ce se întâmplă în jurul nostru. Și pe mine deseori mă ia valul și povestesc entuziasmată una sau a doua. Nici eu nu eram focusată pe mămici, cărucioare și bebeluși atunci când nu le aveam pe fetițele noastre. Dar dacă aș fi citit un articol ca cel pe care tocmai l-am scris, l-aș fi luat în calcul, de aceea, te rog, de la mamă la om, vorbește mai încet când vezi că un copil doarme. Darămite doi.