Viitoare mame, aveți dreptul să nașteți în picioare!
Puține femei, care au trecut prin experiența nașterii pe cale naturală, își imaginează aducerea pe lume a unui copil fără ruptura perineului.

Și care ar fi primul vostru gând, dacă v-aș spune că puteți evita rupturile născând în picioare sau genunchi?
Ditta Depner, educator prenatal din România, pe care o urmăresc de mult timp cu mare interes, susține că principala cauză a epiziotomiei (coaserea perineului care se rupe în timpul nașterii) este POZIȚIA CULCAT – o poziție nefirească, antigravitațională, în care nasc 80 la sută din femeile de pe glob.
„O femeie, dacă ar putea alege poziția nașterii, niciodată nu ar alege poziția mortului, pe spate, inventată de un fetișist. Un frustrat, care a avut aproximativ 6 copii cu prima nevastă, șapte copii cu prima amantă, patru copii cu a doua amantă și tot atâția cu restul amantelor. 22 copii consemnați. Omul avea fixații pe naștere. Fetișul lui era să se uite cum nasc femeile. Le-a ordonat subalternilor să le facă femeilor un fel de scaun în care erau culcate pe spate, picioarele erau legate sus, ca el să își tragă tronul și să se uite la nivelul ochilor la toată frumusețea nașterii.”
Ditta se referă la regele Franței, Ludovic al XIV-lea, cu o influență majoră la nivel internațional. Cică el ar fi de vină că unele femei nasc și astăzi în poziția culcat.
„Poziția pe spate e cea mai proastă și nefirească. Suferă, sunt tăiate. 95 la sută din femeile României nici nu își pot închipui nașterea fără tăietură a organelor genitale feminine. Ne mutilăm la naștere din cauza unei poziții inadecvate”, subliniază ea și explică în cele mai mici detalii cum se produce această ruptură de perineu.
„Bazinul femeii are acea curbură dată de coccis. Într-adevăr, în timpul nașterii, coccisul se deplasează și atunci ieșirea devine mai largă, dar oricum coloana vertebrală îi dă copilului un fel de poziție în sus de ieșire. Dacă femeia stă pe spate și copilul trebuie împins contra gravitației în sus…. Dacă aș schimba poziția, aș ridica femeia în picioare sau dacă ar sta în genunchi, în patru labe, uitați-vă cât de ușor ar putea aluneca copilul în jos fără să se mai împiedice, fără efortul de a împinge contra naturii, ca să îl ridicăm. Toate lucrurile s-ar rezolva printr-o naștere gravitațională. Am și un pelvis pe care se văd mușchii vaginali. Prima deschide – vaginul. A doua deschidere- anusul. Dacă pun femeia pe spate și împing la expluzie, mai durează câteva minute și copilul iese, unde credeți că vva apăsa capul copilului aici, în zona perineului? Logica spune că ar apăsa pe gaura cea mică. Și atunci 95 la sută din femeile din România sunt tăiate pentru că toți copiii împing în partea de jos a perineului, adică spre anus. Mă scuzați, e gaura greșită. Iar dacă eu schimb poziția femeii, capul copilului nu va mai face presiune pe anus, ci pe vagin și copilul ar ieși fără probleme. Femeia nu a fost construită greșit, pentru ca alții să îi taie perineului ”, ne demonstrează educatorul prenatal în interviul de mai jos, începând cu minutul