Vrei să concepi un copil cu un suflet minunat?
Atragem ceea ce suntem și nu ceea ce vrem. Legea atracției funcționează după acest principiu. Este important să ne eliberăm de emoțiile și intențiile negative, căci în familia noastră vine un suflet pe aceeași vibrație cu noi. Prin urmare, sufletul preia toate adicțiile noastre. Autodezvoltându-ne, ne asigurăm o viață cât mai împlinită, cu o creștere spirituală care ne aduce mai aproape de ceea ce ne face fericiți. Noi ne construim viața pe care ne-o dorim. Copilul apare în viața noastră atunci când suntem pregătiți pentru asta. Educatorul prenatal Ditta Depner vine cu un curs prețios, de 2 zile, la care participanții vor afla cum să conceapă în mod conștient un copil.

În timpurile străvechi, cuplurile se pregăteau de concepere fizic și spiritual, prin invocarea și trăirea unor emoții puternice de iubire și recunoștință față de Divin. Asta, deoarece în acele vremuri, ca și acum, pentru a putea vorbi despre concepție, este nevoie întotdeauna de acordul celor 3-4 sau 5 suflete implicate, adică al mamei, tatei, copilului/copiilor care urmează să se încarneze.
De ce infertilitatea a devenit boala secolului nostru și de ce medicina modernă nu are un răspuns pentru cuplurile cu analize medicale ireproșabile, care nu pot concepe totuși un copil? Ditta Depner ne asigură că stilul de viață haotic, îngrijorarea excesivă pentru aspectul fizic și material au dus la dispariția preocupării oamenilor față de dezvoltarea spirituală. Iar aici încep problemele. Corpul este cel care are nevoie de vindecarea noastră sufletească, pentru a putea funcționa în parametrii otpimi. Un cuplu, care are ca scop transformarea și creșterea spirituală, va putea atrage un spirit elevat. Acesta vine conform evoluției spirituale a părinților.
Este important să te vindeci de rănile profunde din copilărie ca să întâmpini o nouă viață cu imprimări benefice și cu o atitudine entuziastă, pozitivă și iubitoare. Ai nevoie să–ți vindeci propria naștere, pentru că perioada de la concepție până la vârsta de 2-3 ani înmagazinează cele mai profunde traume pe care limbicul tău le-a înregistrat în memoria celulelor tale. Iar noi oamenii, funcționăm pe acel pilot automat în proporție de 95% din viață. Până nu vindecăm acele imprimări și nu ne înțelegem la nivel profund, vom tot transmite în mod inconștient aceste traume, din generație în generație, mai departe copiilor noștri.
E momentul să îți iei viața în propriile mâini, lăsând durerea și drama deoparte, vindecandu-ți corpul rănit de atâtea experiențe negative din subconștient. Doar atunci devine clar de unde vin problemele de fertilitate, de ce femeile perfect sănătoase nu pot rămâne însărcinate.
La primul curs holistic „Renașterea”, de pregătire pentru o concepție conștienta și asumată, viitorii părinți:
- Află cu ce misiune vin pe lume copiii.
- Învață esențialul despre detașare și iertare
- Înțeleg cum să atragă un Suflet minunat în viața lor
- Descoperă lucruri importante legate de karma, înlănțuirile karmice și de felul în care ne afectează ele destinul
- Învață ce este energia sau vibrația, cum putem s-o elevăm, cum putem să ne curățăm atât interior cât și exterior pentru a ne elibera de bagajul inutil care ne încurcă pe drumul nostru ascendent.
- Află care este misiunea lor pe Pământ, ce este nașterea și moartea
- Unii părinți vor fi uimiți să afle despre cum copiii își alege părinții, despre cum își aleg destinul dinainte de a se naște
Tot la cursul Dittei, pe care vă recomand să o urmăriți pe rețelele sociale și pe YouTube, veți afla răspunsurile la întrebările:
- Care este cea mai buna modalitate de naștere?
- Cum își alege bebelușul din burtică exact data și ora nașterii din punct de vedere astrologic?
- Cum vă puteți pregăti ca și cuplu pentru naștere?
- Ce înseamnă o viață sănătoasă?
- Ce înseamnă vindecarea subconștientului nostru de traumele din trecut, traume acumulate dinaintea nașterii și până acum?
Cu Ditta învățăm despre corpurile subtile ale omului, tocmai pentru a începe curățenia tuturor acestor corpuri. Ne familiarizăm cu noțiuni precum practica spirituală, dezvoltarea continuă personală, cu exerciții simple de relaxare, de respirație. Educatorul prenatal vine cu mici secrete despre energia sexuală, despre modul de procreere PERFECT, despre cum se poate „conserva” energia sexuală.
Ditta promite că în 6 luni după acest curs viața participanților care vor urma întocmai recomandările, se va schimba. Garantat.
Cursul va fi susținut ONLINE de către Ditta Depner pe 12 și 13 septembrie, între orele 09:30-19:30, cu o pauză de prânz de o oră și 2 pauze de cafea/ceai.
DACA TE NEMULȚUMEȘTE CEEA CE ÎNVEȚI ÎN PRIMA ZI DE CURS ȘI CONSIDERI CĂ NU ȚI SE POTRIVEȘTE ABORDAREA, VEI PRIMI BANII ÎNAPOI, (CU EXCEPȚIA TAXEI DE ÎNSCRIERE) DUPĂ RESTITUIREA SUPORTULUI DE CURS.
Cursul costă 1200 lei românești. Vezi detalii aici: https://dittadepner.ro/online-2-zile-de-pregatire-pentru-o-conceptie-constienta-12-13-septembrie-2020-in-direct-cu-ditta-depner-prin-vindecarea-traumelor-pre-si-perinatale/